Oare chiar stim ce e bine pentru noi?

E ultimul lucru pe care ti.l scriu, sufletule. Caci destule ti.am marturisit aici, in mijlocul tuturor si totusi singuri...
Si o sa iti povestesc despre cel mai greu lucru. Stiu ca e o treaba relativa asta cu "cel mai, cea mai" stiu ca depinde de persoana si pana la urma, si de momentele diferite in voata aceleiasi persoane.
Dar totusi, asta e cel mai greu lucru pe care l.am facut vreodata: m.am destramat, m.am lasat sfaramata in mii de bucatele mici, fiecare cu secretul si emotia ei, doar pentru ca in viitor sa ma pot aduna si sa pot sa fiu intreaga, eu, pagina alba ce isi asteapta scriitorul sa ii determine soarta.
Nu multi inteleg, poate chiar niciunul din ei, cum durerea asta fizica transpusa din suferinta inimii e atat de sfasietoare incat te poate face sa vrei sa.ti scoti inima, sa nu o mai simti. Si nu de masochism sau deprimare, ci doar pt a nu mai simti. Desi odata cu eliminarea sentimentelor rele, in felul asta le elimini si pe cele bune.
Dar nu mai conteaza. Iti spui ca cea mai buna cale e sa nu simti si sa nu lasi pe nimeni sa "vada" dincolo de ferestrele sufletului tau si te convingi ca asa e bine...incat ramai doar cu intrebarea " oare voi mai avea vreodata ce am avut si ma facea fericit?"

abisul

Ce e de facut cand te simti mai singur ca niciodata, cand darami zidurile care te protejau si vezi ca cei pe care-i iubesti cei mai mult au mers mai departe, au o viata a lor care nu numai ca nu te mai implica, dar nu pastreaza nicio farama din tine in prezent?
Mai singura decat acum nu m.am simtit niciodata... si stiu ca nu sunt corecta, nici cu cei care sunt langa mine si ma iubesc, ma sustin si isi fac griji ptr mine .. si nici ptr el, sa.i port ranchiuna pentru ca m.a uitat si a mers mai departe, fara macar sa.mi spuna un cuvant... sau cel putin asa.mi spune intuitia, dar inima ma sfatuieste sa nu doresc sa aflu, asta m.ar pune la pamant. Dintre toate si orice,asta ar reusi.

Shattered

Stii sentimentul ala care te incearca atunci când iubesti pe cineva si te dezamageste atat de tare incat ai vrea doar sa existe operatii pe cord deschis care sa ti-l scoata de acolo?
Cand tot ce ai crezut despre o persoana a fi adevarat, sau cel putin ai sperat pana in ultima clipa... Se spulbera.. Raman doar bucatele. Bucatele din tine, caci celalalt e intreg si fericit, nu vede printre cuvintele tale ca 'sunt ok' e doar o masca pentru lacrimi si pentru ' sunt in orice fel, numai ok nu' ..
Si toate astea pentru ca sentimentele nu stiu incotro sa plece cand doua drumuri ae despart..si raman pe loc.intr-un singur loc,adesea.

pumnalul trecutului

cum se face ca atunci cand vrem sa tinem minte un lucru, nu ne iese nici de-al naibii? un vis, o informatie, un contact, un numar de telefon, o clipa inopinanta de fericire, o persoana, oriiice. Poate altora le iese, mie nu. Eu stochez fix amintirile pe care nu-mi propun sa le pastrez, si dupa ce ca ele fac asta de capul lor.. ies la suprafata dupa bunul plac. Nu-mi explic cum, dupa ani de zile, sunt momente, zile, gesturi, imagini, care sunt pastrate atat de fidel, incat te indoiesti de calitatea propriilor capacitatil mintale.. Pana si emotiile, fluturii in stomac, pumnii inclestati, tracul, toate.. le simti ca si cand totul s-ar petrece "aici si acum"..

Cu toate astea, amintirea primului pui de fluture in stomac atunci cand el si-a sprijinit barba de capul meu si si-a pus mainile pe umerii mei ma face sa vreau sa adorm cu gandul asta, sperand ca poate poate o sa visez si o sa mai simt inca o data fericirea momentului ala.. pura, inocenta, fara intentii de niciun fel, fara vreun plan sau nebunie, fara isterii sau sentimente complicate.. doar noi doi, amandoi, singuri intre alte 600 de persoane..

 Daca nici magia noastra, nici iubirea, nici eforturile, nici grija, nici iertarea... daca niciunul din lucrurile astea nu ne-au tinut impreuna, ce poate sa tina doi oameni care ar face orice unul pentru celalalt impreuna?

Mi-e dor de el, asa cum e, si de noi, asa cum eram.. in fiecare minut al fiecarei zile. Nu exista rugaciune in care sa nu fie prezent, si desi uneori pacatuiesc chiar si in fata lui Dumnezeu si mint, spunand cu voce tare ca vreau doar sa-l stiu fericit, chiar daca nu cu mine, ci cu altcineva... nu exista seara in care sa-mi pun capul pe perna si sa nu imi doresc cu fiecare fibra a fiintei mele sa il visez, sa-mi fie aproape macar cateva secunde cat dureaza un vis, sa-i simt degetele printre ale mele si sa ma tina in brate ca si cand nimic rau n-ar putea sa se intample... Inainte mirosul lui imi facea bine, mi-l aducea aproape...cand inca era al meu...

acum, cand nu mai e al meu, mirosul ala imi aduce numai goluri in stomac si lacrimi. si cu toate astea, seara tin in brate bucatica de material care ii tine locul acum, si-mi fac rau.. si pe fiecare seara ma injunghii cu amintirea lui si tin acolo, lasand durerea sa curga, pana cand nu mai e.. si urmatoarea zi o iau de la capat si scap si de durerea de peste ziua care a trecut..si tot asa.

cum faci sa scapi de amintiri, de imagini, de momente gravate in piele, in inima si in ochii mintii? 

this is it!

se spune ca nu primim niciodata mai mult decat putem duce... oare? oare nu e un moment in care sa spunem "this is it!", si nu pe acelasi ton precum MJ?

ce te faci cand golul devine prea mare si te inghite si pe tine? ce e de facut cand singuratatea te face sa-ti pierzi mintile si sa crezi ca poate nu meriti sa ai tot ce vrei sa ai, tot ce stii sau speri ca te va face fericit? 

sunt unele dureri care sunt prea mari, si ma indoiesc ca exista fericiri pe masura lor... si de cele mai multe ori te iau pe neasteptate si te trezesti cu sclipiri triste in ochi doar gandindu-te la o iubire adevarata, THAT selfless love care stii ca exista, ca e a ta.. dar care refuza sa spuna "da". si asa, gandind prea mult un subiect, ajungem sa schitam si mai multe probleme in vietile noastre, ajungem la indoleli si intrebari si regrete..

da, regret ca ti-am dat drumul sa pleci, regret ca am spus "da" si m-am mintit ca era ceea ce voiam .. si ca acum e devastator sa realizez ca esti tot ce mi-am dorit de la viata si n-am stiut sa am grija, abia acum ma inveti sa iubesc fara sa fiu egoista.. si daca asa ti-e bine, o sa fiu linistita stiind ca zambetul ala prostesc e acolo,undeva.. si ca visele ti se indeplinesc pas cu pas.. si numai gandul asta ma face sa zambesc si eu.

Am iubit.

Am iubit oamenii pana cand mi-a murit sufletul. De aceasta data mi-a murit, dar lasand in urma sa, in inima mea, cicatrici. O iubire plina de amintiri, o cutie goala, in care ecoul darama pana si peretii ei, si suportul fin pe care sta.. Se va ocupa timpul de ele, dar eu te voi uita. 
Din iubire am sa te uit. Imi doresc sa-mi amintesc de tine asa cum credeam ca poti fi, asa cum stiu ca ai fi putut sa fii, prefer sa-mi imaginez saruturile de buna-dimineata la cafea si privirile de noapte buna. Prefer sa-mi nu-mi amintesc, doar sa proiectez. Proiectiile nu au chip, sunt doar blankuri pline de culori, culori pe care pot sa le editez atunci cand din prea multa iubire, te voi fi uitat.

captuseli

Poate ca unii nu mai au loc pentru bunatate si pentru consideratie in inimile lor pentru ca sunt pline de amintiri si captuseli.. poate ca nu toti facem lucruri rele din rautate, ci doar pentru ca nu mai stim cum sa le facem sa fie bune. sau pentru ca rostul s-a pierdut in mijlocul furtunilor prin care au trecut ...

Fetele rele nu mereu vor ele sa fie asa, fetele "interesate"nu duc lipsa lucrurilor care le cauta, ci poate doar vor sa inlocuiasca nevoia de afectiune cu nevoia de elemente materiale, tangibile.. astea nu se intorc impotriva lor, nu se intorc peste o luna doua trei zece sa te puna la pamant... 

si razbunarea.. razbunarea uneori tine loc de cuvinte nespuse ce ard inima. sau de dorinte refulate, stiute ca fiind imposibil de realizat. si de ce, daca fericirea unuia i-a fost refuzata, altul sa o aiba? de ce, daca nu a gresit cu nimic sau poate doar din prea multe bune intentii..

Nu e treaba noastra sa judecam oamenii si ce fac ei, nu e deloc. Dar cand actiunile sau cuvintele unor persoane actioneaza ca bariere in drumul catre un viitor asa-cum-trebuia... e inevitabil. E in natura noastra. 

Cand ne saturam de a mai fi buni, tindem catre a fi un pericol.Pentru noi,pentru altii. Caci cei buni nu stiu sa fie rai, prind in fuga de la raii adevarati si apoi aplica in necunostinta de cauza.

rollercoaster

S-a uitat patrunzator in ochii mei si am simtit atunci ca vreau sa fiu a lui pentru totdeauna.Mi-a luminat sufletul ,a facut sa dispara tot ,toti.Ce fac? El joaca un rol.


Inainte sa adorm inventez scenarii.Ma imaginez cu el intr-o casa,avem pana si un caine; gatesc,el toarna vin in pahar,pune muzica,se apropie incet si ma saruta pe umar,imi spune cat de frumoasa sunt,are grija de mine.E ca si cum l-am asteptat o viata,ca si cum nu as putea trai fara el. Adorm fara sa stiu…


Astept sa dau uitarii , sa-mi revina starea de negare.Mi-a zis ca daca-ti descarci sufletul acest fapt este un pas catre vindecare.Nu merge…Am nevoie de sentimentul ca nimic rau nu mi se poate intampla, se intampla cand ma tine in brate. Am nevoie de el mai mult decat si-ar putea imagina .

la puterea a 10a

Oricat de greu crezi ca o sa fie, vei afla ca e de 1000 de ori mai greu.Mereu.Orice.Tot.Oricand.

Insa din astfel de experiente ne constrim personalitatile, caracterele, prieteniile.. Si cu cat avem mai multe persoane dragi care ne iubesc langa noi, cu atat lucrurile devin mai surmontabile si mai putin grele...
Clipele grele sunt cele care ne aduc impreuna pentru a construi clipe frumoase, memorabile.
Fara  ale mele prietene nu stiu ce as fi, sunt sigura ca este cazul tuturor.
 Mereu e ceva de spus, mereu avem nevoie de o privire care sa ne inteleaga, de una care sa ne critice deciziile, intotdeauna avem nevoie de cineva care sa ne ceara sfatul, pentru a simti ca dam ceva inapoi lumii asteia care ne-a daruit asemenea oameni mirifici; avem nevoie si de persoane carora sa le cerem sfatul, poate nu neaparat ca sa-l urmam, ca d-asta suntem prieteni, sa vorbim mult despre orice si apoi fiecare face ce-l "taie capul"..
Prietenele astea misto ale mele, ele sunt cele mai tari. Atat de diferite, din toate punctele de vedere.. insa viata ne-a adus si ne-a tinut impreuna cu un motiv. La voie sau la nevoie, suntem noi cu noi si nimeni altcineva. Nu ne tinem mereu de mana, nu ne iubim mereu, nici nu vorbim mereu.. pentru ca lumea asta ne ia pe sus, da drumul timpului si uita sa-l mai opreasca... Dar oricum ar sta lucrurile, stim ca oricare dintre noi e doar la un telefon sau o camera sau un oras distanta. Si mi-e de ajuns.
Pentru ca numai gandul ca la bine si la rau ma pot baza pe oricare din ele face ca evenimentele astea din viata de zi cu zi sa fie doar atat, "evenimente". si nimic mai mult. Pentru ca ceea ce dureaza pentru totdeauna sunt amintirile, sunt rasetele, sunt calatoriile si betiile, tipetele si palmele si imbratisarile..

Dac-as putea, as pastra tot undeva intr-o cutie, doar pentru mine, langa sufletul meu.. sa se vindece mai repede si sa se bucure mai usor. Pentru ca asa as trai viata la puterea a zecea si as simti raul si durerea de 1000 de ori mai putin..

6 vieti

Orice s-ar intampla, niciodata sa nu regreti ce ai facut; sau, si mai bine, incearca sa faci de toate, tot ce-ti trece prin, tot ce te tenteaza, tot ce te-ar face o clipa fericit/a, sa nu-ti petreci zilele intrebandu-te "cum ar fi fost daca..? "
Poate o sa gresesti, poate o sa ai parte de un esec fenomenal din unele privinte.. insa intotdeauna avem ceva de invatat si de castigat din orice experienta... Exista posibilitatea ca partea asta plina a paharului sa nu fim capabili sa o vedem decat dupa mult timp, insa ea mereu exista, pentru ca ne-a fost dat sa traim o singura viata,cu oameni unici, grozavi in jurul nostru.  Un zambet de la un strain intr-o seara ce parea posomorata sau un compliment de la un copil pot sa-ti schimbe radical modul de a privi lumea. 
E loc de mai bine mereu, insa secretul sta in a fi recunoscatori pentru ceea ce avem deja, nu sa fim invidiosi pe cei din jur care au ce credem noi ca ne-ar trebui pentru a fi fericiti.


Uneori e greu, alteori e mai usor.. Intotdeauna intervine compararea sociala si efectul acesteia este devastator pentru multi dintre noi; nu toti suntem capabili de a interioriza anumite lucruri si de a ne proteja de altele, tindem sa le incurcam, sa ne lasam purtati de val si sa dam frau liber instinctelor animale si manifestarilor creierului reptilian.. Asa reusim de cele mai multe ori sa ii ranim pe cei pe care ii iubim cel mai mult.
Da stiu, filozofez poate cam mult. Dar in perioada asta complicata din atat de multe puncte de vedere, e imperios necesar sa-mi pun ordine in ganduri macar, daca sentimentele sunt mult mai profunde decat sunt eu capabila sa prelucrez acum.

Ideal ar fi sa ne traim viata intr-un fel atat de grozav incat daca am putea sa o traim de 6 ori, sa nu vrem sa schimbam nimic pentru a fi fericiti si multumiti de noi insine. Inca mai avem de invatat, inca mai avem de "luat notite"privind fericirea; noi o vedem ca fiind ceva atat de mare si de grandios incat atunci cand o gasim, sa fim luati pe sus si sa nu mai existe nimic rau.Fericirea de cele mai multe ori e ascunsa intr-o raza de soare, intr-o imbratisare, intr-o floare ascunsa dupa un bloc posomorat...

It's not just me

"As putea zice ca ma simt singura si ca am nevoie de niste brate care sa ma scoata din starea asta. As putea zice ca nu imi place prezentul si ca trecutul e aproape exact ce am vrut vreodata, doar ca viitorul nu intarzie pentru nimeni, cu atat mai putin pentru mine. As putea zice ca acum un an sau doi, pe vremea asta, era altfel, pentru ca, ei bine, chiar era altfel. As putea zice ce doresc cu ardoare pentru linistea mea. As putea zice multe, dar ma rezum la a zice ca mi-e dor de tine, mi-e dor de cel care erai, de cum erai cand… eram. Ma rezum la a duce dorul vechiului tau, la a-l uri pe cel din prezent si la a spera ca viitorul tu va avea ceva din ce aveai cand te-am cunoscut"


" Azi m-am trezit cu o lumină puternică în inimă. Mi-am făcut cafeaua şi am băut-o singură la masa din bucătărie. Tu nu mai erai ca să o bem împreună. Şi eram fericită, pentru că totul era mai clar acum. Cafeaua nu mai era amară, şi deşi toată casa părea atât de suferindă inima mea îşi începuse procesul de recuperare. Eram fericită petru că nu mai era nimic care să îmi stea în cale. Nu mai era nimic care să mă ţină pe loc, reuşisem să mă rup de cel mai mare rău din viaţa mea – iubirea pentru tine. Şi spun rău pentru că iubindu-te pe tine am inceput să mă urăsc pe mine. Ţi-am dat ţie totul, ţi-am dat sufletul meu, ţi-am dat inima, ţi-am dat palmele, buzele, braţele, ochii, zâmbetul, sărutările, îmbrăţişările, orgoliul, demnitate. Toate erau ale tale. Şi le-ai distrus. Le-ai zdrobit, le-ai călcat în picioare şi nici măcar nu te-ai obosit să le arunci la gunoi. Tu în schimb, te-ai păstrat intact. Intrai şi ieşeai din sufletul meu când aveai chef. Şi dacă nu găseam portiţa asta de scăpare, şi dacă acum nu îmi beam cafeaua singură, ce se întâmpla cu mine? Mai existam? Sau mă pierdeam încet, încet până nu mai rămâneam cu nimic? În mod paradoxal, mă bucur că am avut putere să plec, să îţi spun “NU”, să renunţ la tine aşa cum tu ai facut-o de nenumărate ori, să îţi iau şieu ţie zâmbetul acela idiot de pe faţă măcar pentru o clipă, să simt că te zdrobesc. Şi să nu regret nimic; să plec fără să mă uit în urmă şi să mă bucur de asta. Să mă simt eu, să mă simt liberă şi fericită. Să mă simt femeia care am fost şi care trebuie să fiu"

azi am putut sa accept ca da, imi e greu. e normal. asa-mi spun cunostintele si informatiile din capul meu.. travaliul asta de doliu e normal.pentru ca mi-am daruit inima spre a fi zdrobita.
Am fost atat de concentrata in a cauta in tine pe cel de care m-am indragostit nebuneste incat nu am observat ca incet-incet eu eram intreaga din nou.. Cu rani si cicatrici, dar intreaga. Astea le pastrez, imi vor aduce aminte pentru totdeauna cat de slaba si de puternica am fost in acelasi timp langa tine. Caci a fost nevoie de curaj sa ma avant in lupta, dar de lasitate sa te las sa ma ranesti.Sau doar incredere in "forever".


N-o sa stiu niciodata.Desi in secret sper ca undeva,candva, te vei gandi la mine si-mi vei da un semn, refuz sa-mi dicteze asteptarea asta viata. NU. Nu iar.


Intotdeauna vei avea un loc special in inima mea, caci esti cel care pentru o perioada de timp mi-a amintit ca merit si ca pot sa primesc tot ce vreau de la un barbat ( si bani,plimbari, ci  un zambet sau o floare atunci cand ma asteptam cel mai putin.. la o noaptea grea in bratele lui).. Insa da, mi-ai aratat ca pot exista iubiri altruiste; poate ca a ta pentru mine n-a fost dat sa dureze. sau poate ca nu esti pregatit; poate nici eu nu eram pregatita acum, poate ca ... in 2 saptamani, 2 luni... sau poate niciodata.

Realitati alternative

"I learned to believe half of what he says and most of what he does"
Asa mi-am inceput ziua, astea au fost primele cuvinte din afara pe care creierul meu le-a procesat in aceasta dimineata..caci ganduri aveam deja o mie, in cele doua secunde de cand deschisesem ochii.
Pasul cel mare a fost facut, am putut sa iau decizia care se presupune ca ar trebui sa ma salveze de mine insami, de el si de tot ce-mi facea rau. Insa doare. 
Ni s-a intamplat tuturor, sunt sigura, macar o data.Sa simti ca sufletul tau are nevoie de un singur om pentru a putea merge mai departe si totusi sa stii ca omul acela nu e pentru tine. Cel putin nu la momentul acela.Sau ca nu vrea sau nu stie cum sa fie.Noi fetele, am fi capabile chiar sa infiintam un curs in care sa-i invatam ce sa spuna, ce sa nu, ce subintelesuri au cuvintele noastre, ce inseamna o privire trista sau un zambet, cand vrem sa renuntam si cand nu, cand vrem sa ne impacam cu focuri de artificii sau cand vrem sa fim lasate in pace sa ne calmam... Poate asa nu vom mai avea un film in cap si inima si un cu totul altul in realitate...
Doare cand te gandesti "voiam sa lupti pentru mine, voiam sa-mi spui ca intr-adevar eu sunt cea fara care nu ai putea fi, voiam sa ma iei de mana si sa nu-mi dai drumul pana cand nu citeai in ochii mei ca nu-ti voi putea eu da drumul. Te voiam pe tine, cel de care m-am indragostit, inapoi." Si nu poti sa spui, nu poti. Pentru ca si daca spui, nu se va schimba nimic.Stii asta.Insa undeva tot exista indoiala"daca i-as spune, s-ar schimba ceva?" Dar si daca va schimba asta ceva, nu e ceva ce trebuie sa fie anuntat la megafon"voiam sa lupti pentru mine".Se simte, se stie, se vede in priviri.Si am vazut si in a lui ca undeva acolo inca mai sunt,da am vazut.. dar nu asta e important.
Important este ca am putut, da, sa fac pasul asta. Poate ca vor fi muulte momente cand voi calatori in basmul meu sa-mi traiesc iubirea, poate vor fi clipe in care voi face orice sa simt putin din iubirea adevarata ce o port in sufletul meu, poate va trebui sa fiu trasa de maneca sa revin cu picioarele pe Pamant, insa ... am putut sa-ti dau drumul. 
Nu-mi pare rau de nimic din tot ce-am facut sau am spus, caci le-am trecut pe toate prin filtrul sufletului meu, numai cele rele au ramas inauntru, sub cheie. Mi-as fi dorit doar sa am ocazia sa traiesc un basm de iubire la maxim, sa pot sa dau tot ce aveam de dat la nesfarsit, nu doar pentru o perioada limitata de timp..

3 minute pentru o zi

Cateodata, avem nevoie doar de o persoana care sa ne spuna ca totul o sa fie bine si sa ne faca sa zambim in miez de noapte alba ♥ si asa totul prinde contur si toate au sens.


Acel om care, indiferent de ce se intampla cu el, intotdeauna isi face timp sa-si faca griji pentru tine sa se intrebe daca esti ok si sa se asigure de asta.Cel care doar printr-un cuvant isi poate da seama de tot ce se intampla cu tine, cu sufletul tau, cu mintea ta si in ciuda negatiilor tale, sta cu tine in telefon pana simte ca zambesti cu inima si ca a reusit sa-ti ia din dureri si griji macar putin.Acel om care, in doar 10 minute, schimba ceva in tine, te face sa vezi lumea cu alti ochi cel putin 3 zile dupa..da,cam asa e el..





E omul-paianjen, cu plasa mereu pregatita sa te prinda si sa te tina acolo aproape de el pana cand esti gata sa iesi in lume si sa-ti infrunti destinul cu fruntea sus si ochii veseli.E singurul om al carui chip nu mi-l pot sterge din minte, caci ii stiu toate ridurile -de expresie sau experienta-, toate zambetele si chicotelile, toate privirile vesele, reci, pierdute; ochii mintii nu vor sa lase imaginea lui sa piara, din nu stiu ce motiv, inca pot sa inchid ochii si sa-l vad exact asa cum arata ultima data cand m-a tinut de mana, cand degetele noastre s-au impreunat si doar asta,ceva atat de pueril, a reusit sa schimbe ceva in mine pentru totdeauna.Caci e vorba de el,al meu si orice, orice ar fi, intotdeauna sufletele noastre isi vor duce dorul si vor plange unul dupa celalalt; poate de aceea inca simt ca mi-as da si viata sa-l stiu ca e bine, ca nu are aceleasi ganduri si dureri ca mine, sper sa nu aiba nimic rau in viata lui.






Insa, asa cum imi spunea oglinda dis-de-dimineata, parte din sufletul meu se va rupe si va pleca la el,va ramane acolo, langa el,sa-l vegheze, atunci cand eu nu voi mai putea sa o fac.Abia atunci cand sufletul lui isi va gasi alta casa,cand degetele lui isi vor fi gasit alta mana sa stranga si bratele lui alt trup sa imbratiseze...abia atunci mi se va rupe sufletul.Pentru ca el e geamanul meu,ma face sa fiu cea mai buna versiune a mea.Si fara asta, ce se va intampla cu mine? Asta e motivul pentru care el e omul meu.Pentru ca undeva stiu si simt ca niciodata nu va trebui sa infrunt tot de una singura,oricat de plina ar fi viata lui, intotdeauna oi avea loc in ea.Si el in a mea.Pentru ca desi vietile ni s-au separat, sufletele s-au impreunat intr-o spirala catre cer si asa stim ca intr-un fel sau altul,pentru ca suntem meniti sa fim impreuna, vom fi mereu.Forever and ever.






Sa incheiem pe acelasi ton plin de bine, pot doar sa sper ca si tu,si tu, si tu si toata lumea are un asemenea brat pe care sa-si poata pune capul sa planga sau care sa o ridice cand e jos.Si, de ce nu, care sa o tina de mana in momentele cele mai importante.Chiar si de la distanta.

Pieces of her soul

Cand tu,cea de ieri, face cunostinta cu cea de azi si cele doua nu se plac...ce-i de facut?


Sufletul pierde bucati zi de zi, in favoarea altora si in defavoarea mea... puritatea si puerilitatea lui s-au pierdut in zari si ape, in rasarituri catre mare si nopti albe ascunse de intuneric, in cuvinte pentru care in trecut mi-as fi dat singura o parte din el.


Si acum, acum cand umerii mei care atat de multe zambete, bucurii, tristeti, amintiri, lacrimi, batai cu perne, tachinari, strangeri de mana si priviri ce rezolvau orice problema in o miime de secunda..acum ma caut pe mine insami, cu ochii goi, pierduti undeva intre sufletul meu si mine.


poate asta sunt eu acum...? poate toate s-au intamplat pentru ca eu sa spun cu voce tare "vreau sa pot sa fiu rea, sa nu-mi pese decat de mine si de zambetul meu"... refuz sa cred. Inca sper ca pentru mine chiar exista un basm "forever and ever". Inca mai pot. Si o sa lupt, o sa ma bat cu zmei si balauri doar pentru a putea sa cred.In mine.In "el". In destin si suflete pereche.Da, inca mai cred,clar da!