Oare chiar stim ce e bine pentru noi?

E ultimul lucru pe care ti.l scriu, sufletule. Caci destule ti.am marturisit aici, in mijlocul tuturor si totusi singuri...
Si o sa iti povestesc despre cel mai greu lucru. Stiu ca e o treaba relativa asta cu "cel mai, cea mai" stiu ca depinde de persoana si pana la urma, si de momentele diferite in voata aceleiasi persoane.
Dar totusi, asta e cel mai greu lucru pe care l.am facut vreodata: m.am destramat, m.am lasat sfaramata in mii de bucatele mici, fiecare cu secretul si emotia ei, doar pentru ca in viitor sa ma pot aduna si sa pot sa fiu intreaga, eu, pagina alba ce isi asteapta scriitorul sa ii determine soarta.
Nu multi inteleg, poate chiar niciunul din ei, cum durerea asta fizica transpusa din suferinta inimii e atat de sfasietoare incat te poate face sa vrei sa.ti scoti inima, sa nu o mai simti. Si nu de masochism sau deprimare, ci doar pt a nu mai simti. Desi odata cu eliminarea sentimentelor rele, in felul asta le elimini si pe cele bune.
Dar nu mai conteaza. Iti spui ca cea mai buna cale e sa nu simti si sa nu lasi pe nimeni sa "vada" dincolo de ferestrele sufletului tau si te convingi ca asa e bine...incat ramai doar cu intrebarea " oare voi mai avea vreodata ce am avut si ma facea fericit?"

abisul

Ce e de facut cand te simti mai singur ca niciodata, cand darami zidurile care te protejau si vezi ca cei pe care-i iubesti cei mai mult au mers mai departe, au o viata a lor care nu numai ca nu te mai implica, dar nu pastreaza nicio farama din tine in prezent?
Mai singura decat acum nu m.am simtit niciodata... si stiu ca nu sunt corecta, nici cu cei care sunt langa mine si ma iubesc, ma sustin si isi fac griji ptr mine .. si nici ptr el, sa.i port ranchiuna pentru ca m.a uitat si a mers mai departe, fara macar sa.mi spuna un cuvant... sau cel putin asa.mi spune intuitia, dar inima ma sfatuieste sa nu doresc sa aflu, asta m.ar pune la pamant. Dintre toate si orice,asta ar reusi.

Shattered

Stii sentimentul ala care te incearca atunci când iubesti pe cineva si te dezamageste atat de tare incat ai vrea doar sa existe operatii pe cord deschis care sa ti-l scoata de acolo?
Cand tot ce ai crezut despre o persoana a fi adevarat, sau cel putin ai sperat pana in ultima clipa... Se spulbera.. Raman doar bucatele. Bucatele din tine, caci celalalt e intreg si fericit, nu vede printre cuvintele tale ca 'sunt ok' e doar o masca pentru lacrimi si pentru ' sunt in orice fel, numai ok nu' ..
Si toate astea pentru ca sentimentele nu stiu incotro sa plece cand doua drumuri ae despart..si raman pe loc.intr-un singur loc,adesea.

pumnalul trecutului

cum se face ca atunci cand vrem sa tinem minte un lucru, nu ne iese nici de-al naibii? un vis, o informatie, un contact, un numar de telefon, o clipa inopinanta de fericire, o persoana, oriiice. Poate altora le iese, mie nu. Eu stochez fix amintirile pe care nu-mi propun sa le pastrez, si dupa ce ca ele fac asta de capul lor.. ies la suprafata dupa bunul plac. Nu-mi explic cum, dupa ani de zile, sunt momente, zile, gesturi, imagini, care sunt pastrate atat de fidel, incat te indoiesti de calitatea propriilor capacitatil mintale.. Pana si emotiile, fluturii in stomac, pumnii inclestati, tracul, toate.. le simti ca si cand totul s-ar petrece "aici si acum"..

Cu toate astea, amintirea primului pui de fluture in stomac atunci cand el si-a sprijinit barba de capul meu si si-a pus mainile pe umerii mei ma face sa vreau sa adorm cu gandul asta, sperand ca poate poate o sa visez si o sa mai simt inca o data fericirea momentului ala.. pura, inocenta, fara intentii de niciun fel, fara vreun plan sau nebunie, fara isterii sau sentimente complicate.. doar noi doi, amandoi, singuri intre alte 600 de persoane..

 Daca nici magia noastra, nici iubirea, nici eforturile, nici grija, nici iertarea... daca niciunul din lucrurile astea nu ne-au tinut impreuna, ce poate sa tina doi oameni care ar face orice unul pentru celalalt impreuna?

Mi-e dor de el, asa cum e, si de noi, asa cum eram.. in fiecare minut al fiecarei zile. Nu exista rugaciune in care sa nu fie prezent, si desi uneori pacatuiesc chiar si in fata lui Dumnezeu si mint, spunand cu voce tare ca vreau doar sa-l stiu fericit, chiar daca nu cu mine, ci cu altcineva... nu exista seara in care sa-mi pun capul pe perna si sa nu imi doresc cu fiecare fibra a fiintei mele sa il visez, sa-mi fie aproape macar cateva secunde cat dureaza un vis, sa-i simt degetele printre ale mele si sa ma tina in brate ca si cand nimic rau n-ar putea sa se intample... Inainte mirosul lui imi facea bine, mi-l aducea aproape...cand inca era al meu...

acum, cand nu mai e al meu, mirosul ala imi aduce numai goluri in stomac si lacrimi. si cu toate astea, seara tin in brate bucatica de material care ii tine locul acum, si-mi fac rau.. si pe fiecare seara ma injunghii cu amintirea lui si tin acolo, lasand durerea sa curga, pana cand nu mai e.. si urmatoarea zi o iau de la capat si scap si de durerea de peste ziua care a trecut..si tot asa.

cum faci sa scapi de amintiri, de imagini, de momente gravate in piele, in inima si in ochii mintii? 

this is it!

se spune ca nu primim niciodata mai mult decat putem duce... oare? oare nu e un moment in care sa spunem "this is it!", si nu pe acelasi ton precum MJ?

ce te faci cand golul devine prea mare si te inghite si pe tine? ce e de facut cand singuratatea te face sa-ti pierzi mintile si sa crezi ca poate nu meriti sa ai tot ce vrei sa ai, tot ce stii sau speri ca te va face fericit? 

sunt unele dureri care sunt prea mari, si ma indoiesc ca exista fericiri pe masura lor... si de cele mai multe ori te iau pe neasteptate si te trezesti cu sclipiri triste in ochi doar gandindu-te la o iubire adevarata, THAT selfless love care stii ca exista, ca e a ta.. dar care refuza sa spuna "da". si asa, gandind prea mult un subiect, ajungem sa schitam si mai multe probleme in vietile noastre, ajungem la indoleli si intrebari si regrete..

da, regret ca ti-am dat drumul sa pleci, regret ca am spus "da" si m-am mintit ca era ceea ce voiam .. si ca acum e devastator sa realizez ca esti tot ce mi-am dorit de la viata si n-am stiut sa am grija, abia acum ma inveti sa iubesc fara sa fiu egoista.. si daca asa ti-e bine, o sa fiu linistita stiind ca zambetul ala prostesc e acolo,undeva.. si ca visele ti se indeplinesc pas cu pas.. si numai gandul asta ma face sa zambesc si eu.

Am iubit.

Am iubit oamenii pana cand mi-a murit sufletul. De aceasta data mi-a murit, dar lasand in urma sa, in inima mea, cicatrici. O iubire plina de amintiri, o cutie goala, in care ecoul darama pana si peretii ei, si suportul fin pe care sta.. Se va ocupa timpul de ele, dar eu te voi uita. 
Din iubire am sa te uit. Imi doresc sa-mi amintesc de tine asa cum credeam ca poti fi, asa cum stiu ca ai fi putut sa fii, prefer sa-mi imaginez saruturile de buna-dimineata la cafea si privirile de noapte buna. Prefer sa-mi nu-mi amintesc, doar sa proiectez. Proiectiile nu au chip, sunt doar blankuri pline de culori, culori pe care pot sa le editez atunci cand din prea multa iubire, te voi fi uitat.

captuseli

Poate ca unii nu mai au loc pentru bunatate si pentru consideratie in inimile lor pentru ca sunt pline de amintiri si captuseli.. poate ca nu toti facem lucruri rele din rautate, ci doar pentru ca nu mai stim cum sa le facem sa fie bune. sau pentru ca rostul s-a pierdut in mijlocul furtunilor prin care au trecut ...

Fetele rele nu mereu vor ele sa fie asa, fetele "interesate"nu duc lipsa lucrurilor care le cauta, ci poate doar vor sa inlocuiasca nevoia de afectiune cu nevoia de elemente materiale, tangibile.. astea nu se intorc impotriva lor, nu se intorc peste o luna doua trei zece sa te puna la pamant... 

si razbunarea.. razbunarea uneori tine loc de cuvinte nespuse ce ard inima. sau de dorinte refulate, stiute ca fiind imposibil de realizat. si de ce, daca fericirea unuia i-a fost refuzata, altul sa o aiba? de ce, daca nu a gresit cu nimic sau poate doar din prea multe bune intentii..

Nu e treaba noastra sa judecam oamenii si ce fac ei, nu e deloc. Dar cand actiunile sau cuvintele unor persoane actioneaza ca bariere in drumul catre un viitor asa-cum-trebuia... e inevitabil. E in natura noastra. 

Cand ne saturam de a mai fi buni, tindem catre a fi un pericol.Pentru noi,pentru altii. Caci cei buni nu stiu sa fie rai, prind in fuga de la raii adevarati si apoi aplica in necunostinta de cauza.