It's not just me

"As putea zice ca ma simt singura si ca am nevoie de niste brate care sa ma scoata din starea asta. As putea zice ca nu imi place prezentul si ca trecutul e aproape exact ce am vrut vreodata, doar ca viitorul nu intarzie pentru nimeni, cu atat mai putin pentru mine. As putea zice ca acum un an sau doi, pe vremea asta, era altfel, pentru ca, ei bine, chiar era altfel. As putea zice ce doresc cu ardoare pentru linistea mea. As putea zice multe, dar ma rezum la a zice ca mi-e dor de tine, mi-e dor de cel care erai, de cum erai cand… eram. Ma rezum la a duce dorul vechiului tau, la a-l uri pe cel din prezent si la a spera ca viitorul tu va avea ceva din ce aveai cand te-am cunoscut"


" Azi m-am trezit cu o lumină puternică în inimă. Mi-am făcut cafeaua şi am băut-o singură la masa din bucătărie. Tu nu mai erai ca să o bem împreună. Şi eram fericită, pentru că totul era mai clar acum. Cafeaua nu mai era amară, şi deşi toată casa părea atât de suferindă inima mea îşi începuse procesul de recuperare. Eram fericită petru că nu mai era nimic care să îmi stea în cale. Nu mai era nimic care să mă ţină pe loc, reuşisem să mă rup de cel mai mare rău din viaţa mea – iubirea pentru tine. Şi spun rău pentru că iubindu-te pe tine am inceput să mă urăsc pe mine. Ţi-am dat ţie totul, ţi-am dat sufletul meu, ţi-am dat inima, ţi-am dat palmele, buzele, braţele, ochii, zâmbetul, sărutările, îmbrăţişările, orgoliul, demnitate. Toate erau ale tale. Şi le-ai distrus. Le-ai zdrobit, le-ai călcat în picioare şi nici măcar nu te-ai obosit să le arunci la gunoi. Tu în schimb, te-ai păstrat intact. Intrai şi ieşeai din sufletul meu când aveai chef. Şi dacă nu găseam portiţa asta de scăpare, şi dacă acum nu îmi beam cafeaua singură, ce se întâmpla cu mine? Mai existam? Sau mă pierdeam încet, încet până nu mai rămâneam cu nimic? În mod paradoxal, mă bucur că am avut putere să plec, să îţi spun “NU”, să renunţ la tine aşa cum tu ai facut-o de nenumărate ori, să îţi iau şieu ţie zâmbetul acela idiot de pe faţă măcar pentru o clipă, să simt că te zdrobesc. Şi să nu regret nimic; să plec fără să mă uit în urmă şi să mă bucur de asta. Să mă simt eu, să mă simt liberă şi fericită. Să mă simt femeia care am fost şi care trebuie să fiu"

azi am putut sa accept ca da, imi e greu. e normal. asa-mi spun cunostintele si informatiile din capul meu.. travaliul asta de doliu e normal.pentru ca mi-am daruit inima spre a fi zdrobita.
Am fost atat de concentrata in a cauta in tine pe cel de care m-am indragostit nebuneste incat nu am observat ca incet-incet eu eram intreaga din nou.. Cu rani si cicatrici, dar intreaga. Astea le pastrez, imi vor aduce aminte pentru totdeauna cat de slaba si de puternica am fost in acelasi timp langa tine. Caci a fost nevoie de curaj sa ma avant in lupta, dar de lasitate sa te las sa ma ranesti.Sau doar incredere in "forever".


N-o sa stiu niciodata.Desi in secret sper ca undeva,candva, te vei gandi la mine si-mi vei da un semn, refuz sa-mi dicteze asteptarea asta viata. NU. Nu iar.


Intotdeauna vei avea un loc special in inima mea, caci esti cel care pentru o perioada de timp mi-a amintit ca merit si ca pot sa primesc tot ce vreau de la un barbat ( si bani,plimbari, ci  un zambet sau o floare atunci cand ma asteptam cel mai putin.. la o noaptea grea in bratele lui).. Insa da, mi-ai aratat ca pot exista iubiri altruiste; poate ca a ta pentru mine n-a fost dat sa dureze. sau poate ca nu esti pregatit; poate nici eu nu eram pregatita acum, poate ca ... in 2 saptamani, 2 luni... sau poate niciodata.

Realitati alternative

"I learned to believe half of what he says and most of what he does"
Asa mi-am inceput ziua, astea au fost primele cuvinte din afara pe care creierul meu le-a procesat in aceasta dimineata..caci ganduri aveam deja o mie, in cele doua secunde de cand deschisesem ochii.
Pasul cel mare a fost facut, am putut sa iau decizia care se presupune ca ar trebui sa ma salveze de mine insami, de el si de tot ce-mi facea rau. Insa doare. 
Ni s-a intamplat tuturor, sunt sigura, macar o data.Sa simti ca sufletul tau are nevoie de un singur om pentru a putea merge mai departe si totusi sa stii ca omul acela nu e pentru tine. Cel putin nu la momentul acela.Sau ca nu vrea sau nu stie cum sa fie.Noi fetele, am fi capabile chiar sa infiintam un curs in care sa-i invatam ce sa spuna, ce sa nu, ce subintelesuri au cuvintele noastre, ce inseamna o privire trista sau un zambet, cand vrem sa renuntam si cand nu, cand vrem sa ne impacam cu focuri de artificii sau cand vrem sa fim lasate in pace sa ne calmam... Poate asa nu vom mai avea un film in cap si inima si un cu totul altul in realitate...
Doare cand te gandesti "voiam sa lupti pentru mine, voiam sa-mi spui ca intr-adevar eu sunt cea fara care nu ai putea fi, voiam sa ma iei de mana si sa nu-mi dai drumul pana cand nu citeai in ochii mei ca nu-ti voi putea eu da drumul. Te voiam pe tine, cel de care m-am indragostit, inapoi." Si nu poti sa spui, nu poti. Pentru ca si daca spui, nu se va schimba nimic.Stii asta.Insa undeva tot exista indoiala"daca i-as spune, s-ar schimba ceva?" Dar si daca va schimba asta ceva, nu e ceva ce trebuie sa fie anuntat la megafon"voiam sa lupti pentru mine".Se simte, se stie, se vede in priviri.Si am vazut si in a lui ca undeva acolo inca mai sunt,da am vazut.. dar nu asta e important.
Important este ca am putut, da, sa fac pasul asta. Poate ca vor fi muulte momente cand voi calatori in basmul meu sa-mi traiesc iubirea, poate vor fi clipe in care voi face orice sa simt putin din iubirea adevarata ce o port in sufletul meu, poate va trebui sa fiu trasa de maneca sa revin cu picioarele pe Pamant, insa ... am putut sa-ti dau drumul. 
Nu-mi pare rau de nimic din tot ce-am facut sau am spus, caci le-am trecut pe toate prin filtrul sufletului meu, numai cele rele au ramas inauntru, sub cheie. Mi-as fi dorit doar sa am ocazia sa traiesc un basm de iubire la maxim, sa pot sa dau tot ce aveam de dat la nesfarsit, nu doar pentru o perioada limitata de timp..

3 minute pentru o zi

Cateodata, avem nevoie doar de o persoana care sa ne spuna ca totul o sa fie bine si sa ne faca sa zambim in miez de noapte alba ♥ si asa totul prinde contur si toate au sens.


Acel om care, indiferent de ce se intampla cu el, intotdeauna isi face timp sa-si faca griji pentru tine sa se intrebe daca esti ok si sa se asigure de asta.Cel care doar printr-un cuvant isi poate da seama de tot ce se intampla cu tine, cu sufletul tau, cu mintea ta si in ciuda negatiilor tale, sta cu tine in telefon pana simte ca zambesti cu inima si ca a reusit sa-ti ia din dureri si griji macar putin.Acel om care, in doar 10 minute, schimba ceva in tine, te face sa vezi lumea cu alti ochi cel putin 3 zile dupa..da,cam asa e el..





E omul-paianjen, cu plasa mereu pregatita sa te prinda si sa te tina acolo aproape de el pana cand esti gata sa iesi in lume si sa-ti infrunti destinul cu fruntea sus si ochii veseli.E singurul om al carui chip nu mi-l pot sterge din minte, caci ii stiu toate ridurile -de expresie sau experienta-, toate zambetele si chicotelile, toate privirile vesele, reci, pierdute; ochii mintii nu vor sa lase imaginea lui sa piara, din nu stiu ce motiv, inca pot sa inchid ochii si sa-l vad exact asa cum arata ultima data cand m-a tinut de mana, cand degetele noastre s-au impreunat si doar asta,ceva atat de pueril, a reusit sa schimbe ceva in mine pentru totdeauna.Caci e vorba de el,al meu si orice, orice ar fi, intotdeauna sufletele noastre isi vor duce dorul si vor plange unul dupa celalalt; poate de aceea inca simt ca mi-as da si viata sa-l stiu ca e bine, ca nu are aceleasi ganduri si dureri ca mine, sper sa nu aiba nimic rau in viata lui.






Insa, asa cum imi spunea oglinda dis-de-dimineata, parte din sufletul meu se va rupe si va pleca la el,va ramane acolo, langa el,sa-l vegheze, atunci cand eu nu voi mai putea sa o fac.Abia atunci cand sufletul lui isi va gasi alta casa,cand degetele lui isi vor fi gasit alta mana sa stranga si bratele lui alt trup sa imbratiseze...abia atunci mi se va rupe sufletul.Pentru ca el e geamanul meu,ma face sa fiu cea mai buna versiune a mea.Si fara asta, ce se va intampla cu mine? Asta e motivul pentru care el e omul meu.Pentru ca undeva stiu si simt ca niciodata nu va trebui sa infrunt tot de una singura,oricat de plina ar fi viata lui, intotdeauna oi avea loc in ea.Si el in a mea.Pentru ca desi vietile ni s-au separat, sufletele s-au impreunat intr-o spirala catre cer si asa stim ca intr-un fel sau altul,pentru ca suntem meniti sa fim impreuna, vom fi mereu.Forever and ever.






Sa incheiem pe acelasi ton plin de bine, pot doar sa sper ca si tu,si tu, si tu si toata lumea are un asemenea brat pe care sa-si poata pune capul sa planga sau care sa o ridice cand e jos.Si, de ce nu, care sa o tina de mana in momentele cele mai importante.Chiar si de la distanta.

Pieces of her soul

Cand tu,cea de ieri, face cunostinta cu cea de azi si cele doua nu se plac...ce-i de facut?


Sufletul pierde bucati zi de zi, in favoarea altora si in defavoarea mea... puritatea si puerilitatea lui s-au pierdut in zari si ape, in rasarituri catre mare si nopti albe ascunse de intuneric, in cuvinte pentru care in trecut mi-as fi dat singura o parte din el.


Si acum, acum cand umerii mei care atat de multe zambete, bucurii, tristeti, amintiri, lacrimi, batai cu perne, tachinari, strangeri de mana si priviri ce rezolvau orice problema in o miime de secunda..acum ma caut pe mine insami, cu ochii goi, pierduti undeva intre sufletul meu si mine.


poate asta sunt eu acum...? poate toate s-au intamplat pentru ca eu sa spun cu voce tare "vreau sa pot sa fiu rea, sa nu-mi pese decat de mine si de zambetul meu"... refuz sa cred. Inca sper ca pentru mine chiar exista un basm "forever and ever". Inca mai pot. Si o sa lupt, o sa ma bat cu zmei si balauri doar pentru a putea sa cred.In mine.In "el". In destin si suflete pereche.Da, inca mai cred,clar da!