pumnalul trecutului

cum se face ca atunci cand vrem sa tinem minte un lucru, nu ne iese nici de-al naibii? un vis, o informatie, un contact, un numar de telefon, o clipa inopinanta de fericire, o persoana, oriiice. Poate altora le iese, mie nu. Eu stochez fix amintirile pe care nu-mi propun sa le pastrez, si dupa ce ca ele fac asta de capul lor.. ies la suprafata dupa bunul plac. Nu-mi explic cum, dupa ani de zile, sunt momente, zile, gesturi, imagini, care sunt pastrate atat de fidel, incat te indoiesti de calitatea propriilor capacitatil mintale.. Pana si emotiile, fluturii in stomac, pumnii inclestati, tracul, toate.. le simti ca si cand totul s-ar petrece "aici si acum"..

Cu toate astea, amintirea primului pui de fluture in stomac atunci cand el si-a sprijinit barba de capul meu si si-a pus mainile pe umerii mei ma face sa vreau sa adorm cu gandul asta, sperand ca poate poate o sa visez si o sa mai simt inca o data fericirea momentului ala.. pura, inocenta, fara intentii de niciun fel, fara vreun plan sau nebunie, fara isterii sau sentimente complicate.. doar noi doi, amandoi, singuri intre alte 600 de persoane..

 Daca nici magia noastra, nici iubirea, nici eforturile, nici grija, nici iertarea... daca niciunul din lucrurile astea nu ne-au tinut impreuna, ce poate sa tina doi oameni care ar face orice unul pentru celalalt impreuna?

Mi-e dor de el, asa cum e, si de noi, asa cum eram.. in fiecare minut al fiecarei zile. Nu exista rugaciune in care sa nu fie prezent, si desi uneori pacatuiesc chiar si in fata lui Dumnezeu si mint, spunand cu voce tare ca vreau doar sa-l stiu fericit, chiar daca nu cu mine, ci cu altcineva... nu exista seara in care sa-mi pun capul pe perna si sa nu imi doresc cu fiecare fibra a fiintei mele sa il visez, sa-mi fie aproape macar cateva secunde cat dureaza un vis, sa-i simt degetele printre ale mele si sa ma tina in brate ca si cand nimic rau n-ar putea sa se intample... Inainte mirosul lui imi facea bine, mi-l aducea aproape...cand inca era al meu...

acum, cand nu mai e al meu, mirosul ala imi aduce numai goluri in stomac si lacrimi. si cu toate astea, seara tin in brate bucatica de material care ii tine locul acum, si-mi fac rau.. si pe fiecare seara ma injunghii cu amintirea lui si tin acolo, lasand durerea sa curga, pana cand nu mai e.. si urmatoarea zi o iau de la capat si scap si de durerea de peste ziua care a trecut..si tot asa.

cum faci sa scapi de amintiri, de imagini, de momente gravate in piele, in inima si in ochii mintii? 

this is it!

se spune ca nu primim niciodata mai mult decat putem duce... oare? oare nu e un moment in care sa spunem "this is it!", si nu pe acelasi ton precum MJ?

ce te faci cand golul devine prea mare si te inghite si pe tine? ce e de facut cand singuratatea te face sa-ti pierzi mintile si sa crezi ca poate nu meriti sa ai tot ce vrei sa ai, tot ce stii sau speri ca te va face fericit? 

sunt unele dureri care sunt prea mari, si ma indoiesc ca exista fericiri pe masura lor... si de cele mai multe ori te iau pe neasteptate si te trezesti cu sclipiri triste in ochi doar gandindu-te la o iubire adevarata, THAT selfless love care stii ca exista, ca e a ta.. dar care refuza sa spuna "da". si asa, gandind prea mult un subiect, ajungem sa schitam si mai multe probleme in vietile noastre, ajungem la indoleli si intrebari si regrete..

da, regret ca ti-am dat drumul sa pleci, regret ca am spus "da" si m-am mintit ca era ceea ce voiam .. si ca acum e devastator sa realizez ca esti tot ce mi-am dorit de la viata si n-am stiut sa am grija, abia acum ma inveti sa iubesc fara sa fiu egoista.. si daca asa ti-e bine, o sa fiu linistita stiind ca zambetul ala prostesc e acolo,undeva.. si ca visele ti se indeplinesc pas cu pas.. si numai gandul asta ma face sa zambesc si eu.

Am iubit.

Am iubit oamenii pana cand mi-a murit sufletul. De aceasta data mi-a murit, dar lasand in urma sa, in inima mea, cicatrici. O iubire plina de amintiri, o cutie goala, in care ecoul darama pana si peretii ei, si suportul fin pe care sta.. Se va ocupa timpul de ele, dar eu te voi uita. 
Din iubire am sa te uit. Imi doresc sa-mi amintesc de tine asa cum credeam ca poti fi, asa cum stiu ca ai fi putut sa fii, prefer sa-mi imaginez saruturile de buna-dimineata la cafea si privirile de noapte buna. Prefer sa-mi nu-mi amintesc, doar sa proiectez. Proiectiile nu au chip, sunt doar blankuri pline de culori, culori pe care pot sa le editez atunci cand din prea multa iubire, te voi fi uitat.